Către cer te duci, tu, MAMĂ

Râdeau barbar înalți doi ciocli
Că-mi vomitasem peste groapă ochii.
Dumnezeu, poate, cu mila,
Alții însă cu de-a sila.
Ce-ai făcut, mămică?
Ai mers la Petrică?
Noi, mamă, copiii tăi,
Nu am fost așa de răi!
Să mori nu ai spus că vrei,
În somn, de Sfântu` Andrei.
Făr’ mărgele, doar cercei,
Iar la uși n-ai avut chei.
Cui mai duc acum eu bragă?
Spune tu, măicuță dragă!
Cu poveri în tine,
N-ai mai dormit bine.
Te-am găsit în pat culcată,
Parcă erai supărată.
Tata, pe un colț de pat,
Lângă tine, speriat.
Și mi-a zis cu glas pierdut:
„Uite, Mia ce-a făcut…
Nu mi-a zis nimic azi-noapte,
N-am simțit că nu mai poate.
M-am trezit, i-am făcut focu’,
Iar ea nu și-a schimbat locu’.
Am pus mâna s-o trezesc,
Să îi spun că o iubesc.
Era rece, împietrită…
Cui să-i spun că e iubită?
Cum o fi acum căsuța,
Singur, fără Măriuța?”
M-am pus și eu lângă mama,
Iar în spate era nana:
„ Au venit copiii tăi,
Să vorbești, mamă, cu ei…”
Și-am plâns de atâta frică
În odaia ceea mică.
Spune, Moarte, te rog, spune,
Din ungherele din lume,
Cum de te-ai gândit acuma
Să ne lași fără de muma?
Blestemat să-ți fie pragul
Din care-oi tăia eu fagul,
Să te simți măcar o dată
Fără mamă, fără tată!
Dumnezeu să-ți ia puterea
Cu care aduci durerea!
Și să simți ce simt acum,
Coasa ți se facă scrum!
Și să-mi auzi cântecul,
Jalea c-ai luat pântecul,
și blestemul ce ți-l zic:
S-ai și tu moarte-ți prezic!
Nu te uit și nu te uit
Cât de tare-ai chiuit
Că ai luat de pe pământ
Ce aveam, Moarteo, mai sfânt!
Să-ți pice la coasă lama
Că mi-ai luat-o azi pe mama!
Mamă, dacă ne auzi,
La nimeni să nu te scuzi!
Doar lui Dumnezeu să-i spui
Că-ți voi pune Moartea-n cui!