am o poezie,

de fapt, e vremea să o lămurim, nu am

chiar o poezie, și acum conștientizez că, de fapt,

ceea ce dețin este de fapt chestia aia

de care mi-e teribil

de teamă că mă va deschide chirurgul și va

mormăi, în barbă: aici are o chestie…

dar am o poezie pe țeavă și

mi-e bine mai ales când se lasă

întunericul și mă trezesc cântând

I’ll shoot the moon for you

am o poezie,

ca o ghiulea de 9 tone legată cu lanț

de cocalar de piciorul stâng,

trăiesc cu speranța că nu e departe clipa

când poezia se va declara parazitată de mine,

am o bilă enormă de carne pe

care trebuie să o duc la femei și

la scuipat semințeacasă, unde se zice că am

fi peste tot, miros a lavandă și a carte veche,

îmi place să te strâng în brațe

și să mă disting în mulțime ca un deodorant cu bilă,

ce mai, sunt lucrul cel mai rău care mi

s-ar fi putut întâmpla

am o poezie

reconstituirea unui vis în care mă trezesc

obligat-forțat că trebuie să merg la un festival rock

și am așa sentimentul că nu mă mai

întorc

să creadă lumea ce-o vrea, dar important

este să mă imagineze, la apusul soarelui înconjurat

numai de tipe cu țâțe mari, cizme peste gleznă

și fund condamnat în latex să mă urmărească

și să mă constrângă să vorbesc numai în rime

băutura nu e la vedere, odată ar fi putut

fi poezie pură

am o poezie

ora e trecută în orice caz

și tot nu mă lecuiesc să îmi generez

singur dependențe de toate lucrurile care

nu îmi stau la îndemână.

am mai pierdut un tren

așteptările mă îndeamnă mereu

să iau decizii pripite