Nu am cum să iau ceva de la tine,

Fără să iau de la mine



Am capse prinse în carne

Stau lipită de podea

Capul îmi e ridicat

Nu am curaj să mă desprind



Lopeti cu pământ sfărâmat se adună

Apune soarele prăjit de supărare

Chipuri șterse se uită în direcții opuse

E ceață în visele mele

Îmi simt sinele prins prin măruntaie

Sunt încolăcite, mi se face greață



M-aș pune în genunchi

Pământul să mă susțină așa cum o fac visele

Rămân capturate de pânza umedă

Îmi șterg lacrimile mult prea devreme

Ochii mi se fac din ce în ce mai mici

Buzele îmi rămân șterse



Mă suflec, încheieturile sunt expuse la lumina moartă

Acum rămân cu gândurile răsfirate

Caut să mă opresc

Simt că înnebunesc

Viața mea e un colier al amintirilor

Prinse în memorii