De când mă știu, sunt c-un picior în iad,
și cu cellalt, în groapă,
căznindu-mă să mă ridic,
mai mult m-afund,
zadarnic strig spre Dumnezeu,
ca să-mi întindă mâna,
să mă scoată,
căci nu primesc nici pic de ajutor,
ba și mai sigur simt că sunt,
rostindu-i numele,
ca pe-un cuvânt golit de orice sens,
aici, în univers
și -atunci îmi vine să blestem
pământ și cer
până la ultimul atom,
că sunt doar om,
și nu sunt eu
chiar Dumnezeu
care să mă ascult,
și să mă izbăvesc de iadu-n care am căzut,
la fel și de mormânt