Sunt doar o lumină tânără, rază rătăcitoare,
Venită dintr‑un cer pierdut, din depărtări de soare.
Am străbătut tăceri adânci, noaptea cosmică pustie,
Până am găsit pământul cald, scăldat în rază aurie.

Ating încet întreaga lume cu străluciri blajine,
Și-n fiecare clipă las un strop de magie din mine.

Suntem raze jucăușe, alergând ușor prin vânt,
Dansând în părul fetelor pe un vechi cânt.
Ne odihnim pe frunze tinere, pe muguri noi ce apar,
Din zori până la ceasul serii, când umbrele dispar.
O, luminăm fețele toate, aducem pace și senin,
Până ne-ntoarcem iar acasă, odată cu al nopții chin.

Ne jucăm prin grădini tăcute, pe fiecare fir de viață,
Pe ramuri multe ne culcăm, purtând căldura dimineață.
De la răsăritul blând, până la focul apusului aprins,
Ridicăm inimile oamenilor, facem spiritul lor de neînvins.

Fiecare zâmbet ce răsare din lumina ce-o dăruiesc
E-un dar al soarelui cel vechi, cald, blând și omenesc.

Iar soarele ce se rostogolește lin în briză,
În părul fetelor dansează, ușor ca o surpriză.
Se așeză pe frunze tinere, pe muguri ce se leagănă-n tăcere,
Și lumineză întreaga lume până se lasă înserare.

Când cerul se aprinde roșu, într-o clipă ce strălucește,
Pornim ca vântul blând spre tatăl nostru ce ne primește.
Ne-ntoarcem în lumina lui, în strălucirea ce apune,
Până când zorii ne trezesc din nou, cu glume.

El, soarele rătăcitor, liber, veșnic călător,
Aduce viață peste mare, peste câmp și peste nor.
Și-n fiecare dimineață se întoarce, pur și frumos,
Căci lumea are nevoie de lumină — iar el vine luminos.