,,Viața în haită” de Virginia Stanciu

În viscol se aud lupii cum urlă,
Transmit că vremea se schimbă.
Teritoriile sunt împărțite între haite,
Hotarele demult le au fixate.
Lupii trăiesc în familii organizate,
Unde femelele sunt puțin ajutate.
Așa a fost și într-o mare haită,
Cand bunica era dominantă.
Iar o fiică de-a ei a născut
Un mascul negru, bine făcut.
Lupoaica era deschisă la blană,
Ceilalți semănau cu a lor mamă.
Bunica conducea cu grijă pe toți,
Cunoscând bine vânatul cu rost.
Dar o haită străină, cu tupeu, a intrat
Și bunica, în luptă, n-a mai rezistat.
Cum căpetenia era pierdută,
Mama celui Negru vine să conducă
Și lansează chemare în văzduh,
Ca să-și găsească și ea un lup.
Și din depărtare, pe neașteptate,
A apărut un lup priceput în toate.
Familia s-a refăcut din nou.
Tatăl cu frații vitregi vânau în platou.
Dar lupul negru, simțind că nu este agreat,
Într-o zi din haită singur a dezertat.
Și văzând la râu o turmă de capre,
Ce venise de el foarte aproape,
S-a repezit să ia una în gură,
Dar capra a sărit în arătură.
Ba mai mult, a primit în cap
O copită să-l facă cu handicap.
Așa că s-a mulțumit cu rozătoare,
Fiind singura sursă de mâncare.
Urlând întruna să-l audă
O lupoaică ce ar fi flămândă,
Zgomotul în văzduh răsună
Și apăru o tânără lupoaică solitară.
Întâlnirea s-a produs la festin,
Amândoi hrănindu-se din plin
Și împreună au făcut o haită,
Iar de singurătate au scăpat deodată.
Că nici lupul nu trăiește în bucurie
Dacă nu are în spate o familie