Încalță-mi ziua
și așează-mi piciorul
pe ciobul de timp pierdut
când nu eram lângă Tine
și du-mă noaptea
la ceasul când m-am uitat neîntors
cu fața spre
Tine.

Lasă-mi ochii să geamă
în fereastra Ta
și prinde-mă când lacrimile
tulburate de lumină
vor fi gata să cadă
peste inima rănită
de propria amorțire,
plecare din ființa
mea.

Topește-mi gândurile
și toarnă-le colorate
cu propria-Ți nuanță
în forma Ta
și udă-mi uitarea
ca să poată croi, prin amintiri,
drumul nou
pe măsura pasului Tău,
apoi să calc
în urma rămasă în
mine.