fierbințeala Sântămăriei stăruie cu încăpățânare
până dincolo de albia orizontului.
cu toții au plecat
și liniștea copleșitoare a amiezii mă înconjoară,
mă strânge între franjurii ei încâlciți ca o prevestire sumbră a tuturor singurătăților
care vor veni

prin mijlocul curții trotuarul se întinde ca raza unui cerc
recunoscut doar de mine,
despărțindu-mi puterea de înțelegere de partea nevăzută
a lumii celorlalți.
jumătate iarbă jumătate cer
universul meu se desfășoară în jur precum o hartă la scară naturală
a copilăriei,
cuprinzându-mă toată într-un caleidoscop infinit
pavoazat cu amintiri

mă văd singură în spatele casei.
îmi fac de lucru cu niște găteje și flori de păpădie,
meșteresc încet un castel solar pentru cea mai mică păpușă din lume,
mai mică decât palma mea de copil.
cu ochii ei mari și părul întunecat lung până la călcâie
negresa Rica îmi ține de urât și mă învață tot ce nu vreau să știu
despre plecări