alergare nebună fără oprire, fără puncte,
doar cu stații eterice pentru o gură de aer:
primăvara se cheamă pe sine din iarnă,
florile și frunzele din muguri,
noi din oră în oră, din minut în minut
ne scoatem de pe câmpul de luptă
ca să ne întâlnim pe-aceeași terră.
nu prea înțelegem însă lecția
și credem că trebuie să umplem timpul
pur și simplu,
ca și când asta ar fi Tema de viață.
singură inima strigă uneori
despre fisuri înfricoșător de nesfârșite
întrezărite prin zidul de clipe.
ne spunem că e numai o inimă fără minte
și continuăm să făurim o cușcă
pentru ca timpul să nu ne fie
risipit.