Ne-nmormântăm câte puțin, cu fiecare,
pe care viața ni i-a scos în cale
și au plecat de-aici,
încă de mici,
ca într-un fel de afundarea în țărână,
trăgând pe noi, ca pe-o cortină,
lutul scos din groapă,
până ce într-o zi lumina n-a să se mai vadă,
și-ncet, încet, ne vom muta cu totul
acolo unde ne-a fost locul
fiecăruia ursit de la-nceput,
adică sub pământ,
de unde ne vom lua iar trupuri noi,
precum ciupercile, ivite după ploi,
pe care le vom purta dincolo de moarte,
sau ele, însele, or să ne poarte,