Șoptește apa:
„Totul trece,
totul trece…”,
deși același val urmează după val.

Dimineața nu mai seamănă
cu cea de ieri,
desi aceleași raze o înnimbă,
desi aceeași oră urmează după oră
(ne minte frumos ceasul, nu-i așa?)


Oamenii pe care
i-am purtat în trupul meu
au rămas în urmă,
ca niște haine
care nu-mi mai vin,
desi aceleași răsărituri
și apusuri
mă înveșmântă
an după an.

M-am relaxat,
nu-mi mai strâng viața în pumn,
căci oricum
îmi alunecă printre degete.

Nu îmi rămâne decât
să curg și eu
fără să mai privesc în urmă:
nu am decât clipa aceasta,
un pas pe mal
și apa care îmi arată drumul…