Aceasta nu este nici poezie
nici poem
vă spuneam deunăzi
că aleea principală de la azil
are o sută patruzeci și unu de pași
par puțini
având în vedere că ni se recomandă cinci mii
pe zi
după câteva zile de plimbări
mi s-a alăturat și Ea
ea care de abia ieșea din camera ei
și am străbătut împreună cei o sută patruzeci și unu de pași și
mi-a povestit
cum si-a dat demisia după ce a cutreierat întreaga lume
si s-a oprit în Lisabona
unde s-a drogat o lună de zile
nu am întrebat de ce a făcut asta
ori de ce a spus stop
dar cu privirea în pământ
mi-a spus Adi știi cât de frumos a fost
tu nu ai să te vindeci niciodată
mi-am spus în sinea mea
ei nu aș fi îndrăznit să-i spun
de ce să rupi niște aripi care deja sunt frânte
nu am lăsat urme în asfalt
așa cum râdea un hâtru de plimbările mele
dar de atunci
când mă plimb singur pe alee
văd pașii ei lângă ai mei
și vocea ei
Adi știi cât de fain a fost...