S-asculți ca pe-o orchestră,
A cărei partitură n-o cunoști,
Cum încetează ploaia,
Cum ultimii săi stropi
Sunt storși ca dintr-un fel de ochi
Iar muzica aceea
Pe care o asculți întâia dată
Cântată
Cu note moi de apă,
Să-ți lase leoarcă
Sufletul, atunci când va fi încetată,
Uitând, măcar atât
Cât se va auzi cântând,
Acest sfârșit,
De timp
De frig și de noroaie,
Ca și când tu ai devenit
Parte din ploaie...