Poate că ai simțit vreodată cum sufletul se rupe în două,
Când ai crezut că niciodată n-o să mai vezi vreun pic de rouă ...
Când tot ce ai sperat vreodată, este acuma praf de stele
Fărâmi de clipe neîmplinite și aspirații efemere...

Și plângi...ce să mai faci acuma când totu-i dus și năruit,
Când simți că totul s-a pierdut, oricât de mult ai stăruit...
Și inima îți urlă într-una..." De ce din nou m-ai amăgit?
De ce când eu mă întregeam, din nou tu m-ai dezamăgit"?

Și știi ce este cel mai greu? Că nu e prima dată în care,
După atâta suferință, ajungi din nou la renunțare...
De ce? Te-întrebi... De ce se-'ntâmplă mereu același crud destin,
Fix când credeai că eșți pe cale să-ți împlineșți scopul divin?

Singura cale de împăcare...să poți trăi cu tot ce-a fost
E să continui cu ideea că totul a fost cu un rost...
Să stai să te întrebi pe tine ce încă ai de învățat
Căci nu e drum pe care Domnul să nu-l fi încuviințat.

Asta e viața...ce să faci, mai mult decât să-ți împlineșți
Destinul,care câteodată e greu...oricât te-împotrivești.
Și mergi din nou din inerție, încerci să-ți vezi de al tău drum,
Chiar de din focul vieții tale acuma a rămas doar scrum...