Albastrul cerului e blond în felinarele orașului,
copiii sunt negri de ciuda nemainingerii,
pe caldarâm zăpada e puțină, nici cât să faci un bulgăre
de aruncat în fesul copilului de alături.
Eu îmi puneam fesul ca de clovn pe jucărie
să mă joc cu tine fără să avem posteritate
ori vreo boală mai știu eu care...
Țigara de după ne afuma mințile ca vinul...
Trec tramvaie frecând șinele ca într-o obscenitate,
taxiurile inundă strada, galbene ca o gelozie,
portiere trântite în nasul de popă al șoferului,
ce încă mai numără banii...
Și încă totuși mai simt în nări
parfumul deodorantului moșneagului de Crăciun,
încă mai am timpanele neduse la doctor
după urcarea pe scăriță
a urletelor artificiilor de Revelion,
dormeam atunci și am crezut că a descălecat Putin...
Iarna asta încă are fecale puține de alb,
doar gerul își pune sumanul pe noi,
la gura sobei ascult povești triviale,
acolo stau în chiloți și privesc
coacerea diamantului pe geam