uneori mi se părea că te văd cum stai în picioare
la marginea timpului și trasezi
cu mâna în aer
hărți pe fruntea orizontului
făceai îndeosebi semne rotunde
pentru vocale
și linii subțiri simulând ecoul
iar altele rug
aprinse păcatului de a mă naște consoană

de acolo
părea că cerul mă cheamă pe nume
femeie deplină
măsură universală a timpurilor trecute
și uneori vestală
ca un poem imaginar al întâmplărilor viitoare

atunci trupul mi se întorcea în aripi
și se făcea că-mi luam rămas bun de la tine
apoi de la mine
ca într-o naștere de pași
încercuind absența