o plecare

bang,
zgomotul
clopotului
uite încă o
plecare pe care
nimeni nu vrea s-o
mai vadă, își face și
el datoria, pentru omul
acela nașterea-i a ajuns la
sfârșit, bang - ca o funie ce
spânzură de cer - bang, bang
plecat spre vieţile celor ce-l aud -
ocupat să distrugă ritmul picăturilor
astea de ploaie și orice adunare de cuvinte;
din creier și ochi trag roșii trasoare spre lumina
ce cade întruna-n noroi, ţintesc înspre ușa deschisă
a bisericii fără să știu nici azi cui vreau să mă fac plăcut,
lui Dumnezeu sau celor ca mine, lipsește corpul liturghiei
și nu-i nici vreun sicriu, doar câteva inimi-candele luminează
ungherele, sfârșita prezenţă a versiunilor celui ajuns în capelă îi
așteaptă pe cei cu păreri de rău, cei care tind spre văzduh, datorită
lor viaţa va rămâne în viaţă și în acest ajun de Crăciun când magii ţin
în palme bucurii și apusul se ascunde încet în orbitele mortului, orașul
aprinde iar luminile, urmează ora vecerniei și nelipsitul concert de colinde
ne face puţin să zâmbim timpul când ar trebui să plecăm, oare când va dispare
acel zgomot ajuns în inima lui, când va dispare totul, până și umbrele ce mereu
se strică
mai uÅŸor
decât noi
și acesta,
desigur, e
semnul cel bun -8-