|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ acvariul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-11-30 | |
Pe cine visezi să strângi în brațe, îmi zicea Irina,
înainte de a ne băga în pat, eu, în camera cu perdele albastru deschis, ea, în patul din bucătărie, patul acela era cel mai bun loc din casă, iarna lăsam cuptorul deschis, cum ziceam, ne strângeam toți în bucătărie, Irina rădea, ne făcea și pe noi mereu să râdem, era o veselie generală când venea ea pe la Iași - pe atunci credeam că viața așa o să fie, maică-mea punea niște cărămizi în cuptorul încins, așa rămânea cald peste noapte, era noiembrie când Irina venea pe la noi, pe atunci ningea deja în noiembrie, umblam cu niște ghete albastre, cu șiret, erau frumoase ghetele alea, eram într-a opta și maică-mea mă trimisese la pregătire la română, așa că era seara de care vă scriu aici când m-am dus, profa m-a dat afară, că nu are ce să mă mai învețe, era vreo șapte seara, o seară de noiembrie, ca asta de acum, însă pe atunci Irina era la noi, ningea rău, iar azi am spune că ninsoarea aia era nemaipomenită, cod portocaliu sau ceva de genul, mie însă îmi intrase în ghete, oamenii mergeau pe jos, prin zăpadă, aveam un ceas ca un medalion auriu, din acela electronic, de purtat la gât, era o modă la fetele din scoală, mie mi-l dăduse taică-meu cadou, să-l porți când ajungi într-a opta, mi-a mai zis el, ajunsesem acasă, pe cine visezi să strângi în brațe, ne-am culcat, am stins lumina sau se stinsese deja de vreo oră, a doua zi m-am dus înapoi să îl caut, pe vremea aceea nu era nimeni să dea zăpada din stradă, profa credea că ma întorsesem la pregătire, însă nimeni nu a știut până acum că eu căutam ceasul primit de la taică-meu, zăpada se topise, eu mai treceam uneori pe strada aceea, nu știu cum se numea pe atunci, Irina plecase la ea în oraș, Irina locuia la ea în oraș pe strada Veseliei, iar noi mereu râdeam pe chestia asta, Nu am mai găsit niciodată ceasul acela, venise vacanța, apoi veni primăvara, trecusem treapta întâi, cum era pe vremea aceea, între timp, adică între pierderea unui ceas și cât vă scriu eu aici, se terminaseră toate școlile, Irina plecase departe și nimeni nu ar putea ști cât aș da să mai râdem cu toții, ăia care stăteam atunci la masa acoperită de o mușama comunistă ruptă la colțuri, într-o noapte de noiembrie, să ne ținem cu mâinile de burtă de atâta râs, într-o noapte ca asta de acum, exact ca aceasta când scriu despre toți cei de atunci, și poate că și ei citesc acest text, la masa albăstrie a tăcerilor, și poate că și cel de care îmi zicea Irina să-l strâng în brațe citește acest text, și poate că și acela care mi-a găsit ceasul citește acest text o forse no
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate