poeții vii
își lipesc trupurile pe afișe
cu gâturile tăiate,

își țin capetele
între palme,
expunându-le gratis
trecătorilor—

le întorc
în toate direcțiile,
să fie
bine văzute.

trecătorii grăbiți
aruncă din mers
câte-o privire
spre sângele
care le picură—

pe trotuare
se scriu
poeziile cele mai bune,
spun sufletele lor
pășind
spre porți și uși
de tot felul:
de mașini,
case,
magazine,
restaurante
și de ceruri.

când se golesc străzile
și nu se mai aude
niciun sunet
în afară de cel
al picurilor,

poeții vii
își pun capetele
la loc,

se prind de mâini
formând un cerc imens
în jurul unei bălți
atât de roșii—

cu ochii deschiși
mor
unul câte unul.

poeții morți
scriu
nemuritoarele poezii,
spun stele
căzând
în pupilele lor
abia moarte…