de câte ori te regăseşti, căzut
într-o întrebare – niciuna fără răspuns, tu
eşti diferit, eşti această singurătate care se dilată
ca un vis cu stele și hărți topite pe o plită încinsă
şi toate celelalte lucruri care ţi-ar mai fi putut potoli setea
nu mai încap în potirul cuvintelor
în jocurile vechi agăţate după urechi nepregătite
iar tu începi să vezi în întuneric

**

aici totul este doar coborâre, iubito
nu pentru că doare şi tu mă cauţi, fugar
cu ochii tăi migdalaţi apoi te ascunzi pentru că drumul
se destramă, în genele tale aplicate, în toate timpurile
şi fugim de tine în noi până în alb, Doamne
acolo, unde dăm formă haosului, ne scriem destinul
cu litere gotice, simboluri și imagini dezgolite dulce-amar

**

când te amăgeşti către ziua a șasea şi nu e sfârşitul
fiinţăm bizar, sfâşiaţi între două lumi fără mistere
tu, ferită cu voia ta într-o colivie de aur, de gura lumii
şi eu amanetat de fiecare dată începutului exact
ca o minge albă din celuloid rotită împotriva firii
între două adevăruri incomode, iubito
priveşte cum lumea se scutură de umbră
și noi rămânem - o clipă, în aerul crud,
doi pași fără trup, căutându-ne numele

***