,,Pisica şi pisoiul” de Virginia Stanciu

Pe o ladă, în magazie,
Printre sacii din rafie,
O pisică își ținea
Un pisoi mic lângă ea.
Nu gândea că s-ar putea
Să pățească chiar ceva,
Însă el, că-i curios,
Tot privea atent pe jos,
Că văzuse locuri multe,
Bune să se învârtă iute.
Și deodată s-a-ntâmplat
Că pisoiul cel vărgat
A căzut, în repezeală,
Chiar într-o găleată goală.
Pisica sări deodată,
Preocupată să poată,
Băgată cu capul în jos,
Credea că-i ușor de scos,
Și văzând că n-are spor,
A intrat să-l ia în zbor,
Prinzându-l de ceafă bine,
Cu gura, cum se cuvine.
A sărit cu el în sus,
Reușind să-l pună jos,
Unde după un lins cu drag
I-a spus calmă lângă prag:
Altă dată să știi bine
Să nu pleci de lângă mine,
Până crești să fii cuminte,
Că pericolele-s multe
Și cine-i prea curios
Sfârșește mereu cam prost.