|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ la ceai cu ted bundy
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-11-06 | | Seara se rupe ca o cămașă ieftină, miroase a transpirație și vin prost, iar lumea se târăște sub masă, râzând cu gura plină de cioburi. Timpul, bețivul bătrân, scuipă-n farfurie și-mi zice să mai stau — că dragostea nu-i decât o rană cu parfum de femeie și cenușă. Mă sprijin de perete, mă țin de umbra mea ca de o prietenă veche. În pantofi mi-au încolțit pietre, iar strada e o femeie cu picioare murdare care îți cere țigări și nu-ți spune niciodată mulțumesc. Undeva, un pat trosnește a lemn bolnav, cineva geme sub el ca o rugăciune rostită-n glumă. Fumul se strânge în tavan ca un blestem, îmi mușcă ochii, îmi linge tâmpla, îmi spune: „Scrie, nenorocitule, că altfel mori fără să te știe nimeni.” Îmi simt oasele cântând sub piele, a tobă, a inimă spartă, a femeie care pleacă desculță din vis. Pe stradă, invalidul râde — și râsul lui taie aerul ca un cuțit de măcelar. Eu, paznicul din mine, bat cu palma-n ușă, dar nu răspunde nimeni. Doar noaptea, cu sânii ei de plumb, mă strânge la piept și-mi spune pe nume, ca o mamă obosită care știe că fiul ei n-a fost niciodată sfânt.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate