Tăcere spartă

Tăcere spartă...
Salut! Ce mai faci? Cum îți mai e?

Cuvinte irosite, rostogolite de-a dura,
cuvinte fără scop,
niște oase aruncate
unui câine flămând.

Nimeni nu are timp de răspunsuri,
nimeni nu pune întrebări
pentru că vrea să știe,
pentru că îi pasă —

cuvinte goale,
ce zdrăngănesc în tăcere.

Uneori, ai vrea să răspunzi,
să le spui că un lucru mărunt
ți-a înfiorat sufletul;

alteori, poate, te-ai plânge
de durerea de spate...

Dincolo de bula de cuvinte
nu e nimeni care să te asculte.

Așa că te resemnezi,
arunci și tu un os:
„Bine, mulțumesc...”

Acum sunteți chit.

Nici tăcerea
nu mai e ce-a fost.