poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Modă ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-10-21 | | De parcă gândul ar avea aripi, merg spre adâncul unei seri care se prăbușește. Colinele respiră în mine, o mare nevăzută urcă prin venele mele și mă trage fără milă spre tăcerea ei luminoasă. Inteligența, acel animal fără trup, muşcă frâul conștiinței mele și aleargă, goală, peste câmpiile minții. Nu știu dacă ea mă poartă, sau dacă eu sunt doar umbra care fuge în urmă. Există o ardoare la hotarul cerului, o despărțire fără glas între soare și pământ, iar în acel tremur de aur și cenușă sufletul meu se topește, ca și cum ar gândi cu oasele, ca și cum aerul ar avea memorie. Drumul se deschide și fiecare piatră pare că-mi ascultă pasul. Noaptea nu vine, se strecoară în mine, ca o idee ce se coace în taină. Atunci înțeleg: nu există distanță între privire și privit, nici hotar între foc și cel ce-l visează. Orice gând e un trup care arde, și orice flacără, o formă a iubirii care se recunoaște mistuindu-se.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate