ÃŽntinde-te, iubito,
lasă-ți pielea să acopere cloncătul
șuruburilor nestrânse întru-totul.
Întinde-te, până-ți amintești sigur
cine-a avut tâmpita idee
să ne fie trasat câte-un contur.

Am venit să mor, iubito,
lasă-mă să-ți scurm pieptul
cu mâinile-mi ca lopețile,
să sap între sânii tăi coșciugul promis
cu mișcări de înotător olimpic,
cu firicele de piele sărind și înroșind cerul.

Cu degetele mâinilor mânjite de sângele-ți cald,
lasă-mă să-mi căptușesc racla
cu mierea încinsă ce-ți curge-n torace,
și urmărește-mă cum,
cu precizia cu care atacă pianistul clapele,
îmi decojesc coastă cu coastă mormântul,
începând cu coasta din care
Dumnezeu ne-a zămislit
pe amândoi.

Frumoasa mea iubită cu ochii copți,
primește-mă,
strânge-ți puțin de tot organele mai într-o parte
să mă-ntind puțin.
Mi-e somn,
mi-e somn de-o viață și de-abia acum simt
cât de somn îmi e de fapt.

Mototolește-te, sicriul meu iubit,
presează-ți oasele, mușchii, venele și intestinele,
plesnește-mă zgomotos,
stoarce-mă până-mi curge-n cascade
sângele-n sângele tău
și-îmbârligă-mă-n trupul tău
până nimeni nu mai poate spune
unde încep eu
și unde te termini tu.