În versul blând ce-n taină se strecoară,
Se-ascunde-o muzică din cer ce ne-nfioară,
Ea nu se-aude, fiindcă-i diafană,
Și vindecă neliniștea umană.

Cuvântul intră-n noi venind din ceruri,
Cu ritm ascuns, fiind undă de misteruri,
Și-n fiece silabă simți intimul
Plantând în ființa noastră tot sublimul.

Nu-i doar poem, ci leac și dezlegare,
Când glasul versului e-un răsărit de soare
Care ne-mbracă-n sensuri absolute
Și ne transformă viața în virtute.

O strofă egalează-o simfonie
Când inspirația coboară din tărie,
Celor cu sete de frumos e-o hrană
Ce le alină-n suflet orice rană.

Așa se naște-n noi simțuri alese,
Care 'nainte n-au fost înțelese,
Căci versul viu pe fiecare-încântă:
Pe mulți ne-mbracă-n poezie sfântă !

7 oct. 2025