mai întâi păpădia se usucă
apoi își lasă cenușa să devină aripă
fiindcă numai morții știu să zboare
atât de ușor

m-am precipitat să te pierd
dar eram fărâmițați atât de fin
încât ne legăm sempitern
într-o cremă chimică
cu bază emoțională reală

am răsfoit prin prea multe persoane
ca să ne mai întoarcem în cotor
atingi culmea în lanțuri
te țin semn în carte de bucate
la toate paginile pătate
cu zeamă din boabe de struguri albi
otravă verde şi în viitor poate vin
până la tine

nu mai suporți să primeşti buchete
de la bărbați banali fără probleme
dar nici praline umplute cu pericol în miez
şi spumă de căpşuni trecute

înfoliez pramatia în dulcegǎrii
rescriu aceeaÅŸi poezie ca un autor triÅŸor
prins în bucle infinite sudate din părul tău
spălat în fragilitatea din lacul lacrimilor
unde fiecare val șterge dar nu iartă

când sunt destul de confuz
vin să te văd scufundată la serviciu
ca şi cum ies din adăpost să beau apă
iar când te salut mă văd în oglindă
și devin dublu confuz
reduc redundanța sacrificiului
la un duel fără arme

stai stâncă
scot sabia regelui arthur
dintr-o inimă de piatră
mai uşor decât te pot scoate la date-uri
fără să mă pui să plătesc erorile ambelor părți
care strălucesc ca ramele de tablou
din muzeul greșelii

şi mă simt în largul meu aşa
ca o barcă gonflabilă cu dop deşurubat
care nici n-are rost să revină în port
dacă iubirea de-o viață rămâne fără mal