La Sfântul Procoavă stea bruma pe-otavă, ca buza sărată pe ochiul de fată, de prin război la tine de-o fi să vin vreodată; ca vrabia de stuf pe poteca de tulf, iute ca mâna lui Ghica în chica fetei lu’ tanti Saftica, cu jumitate de turtiță pusă albă sub perniță, jumitate-n poezie, să nu fie chiar mierlie tristețea ce va să vie!