Mă privește cu o privire penetrantă
Ca o margine de prăpastie
Înspăimântător de frumoasă și riscantă
Îmi scoate fără tortură toate secretele
Fără să judece și fără să repare
Știe că urăsc să fiu reparată pentru că
Mi se încalcă dreptul fundamental
La imperfecțiune
Uneori, mai rar, izbucnim în râs
Exact în același timp
E frumoasă când râde
Dar n-o să-i spun niciodată
Pentru că are tendințe inacceptabile spre vanitate
Alteori îmi șterge lacrima de pe chipul ei
Când îi ating palma se năpustesc spre mine
Amintiri care nu s-au întâmplat niciodată
Dintr-o falie temporală în care am alunecat în același timp
Ea e rebelă, eu sunt cuminte
Pentru că face tot ce eu n-am curaj să fac
Paradoxul e că eu plătesc oalele sparte de ea
Oglinda e din ce în ce mai în ceață
din ce în ce mai riscantă
pentru că într-o bună zi o să-și ia inima în dinți
și o să-mi spună un adevăr insuportabil
și-o s-o urăsc că n-o să-mi supraviețuiască