O ninsoare a-nghițit kilowatul și becul din deal, neștirea devine o știre, botul pus la făcătură transformă veșnicia-n întrebare când te-mpunge la vaccin și de pe obraz îți linge sare. Un fel de uitare de sine e și reciclarea amintirilor, când sensul inițial este executat cu tot cu autenticitate, la fiece reluare, ca apa morii îmbuteliată cu tot cu vâltoare; "aici a fost și altceva" va spune cel atent la golul roșu lăsat în răscruce. Un cal încă pe spate te duce, îți poartă alergarea în fum de carne arsă. Tu nu mai stai prin tine, manglitor de destine, atent la troienele vechi uitate în sinea sinelui meu, prin care mereu alergarea aceasta a pierzării rămâne mărturia căii întoarse. Un fel de timp e și acesta, neomenesc, prin care nimic nu e curgere; un fel de alergare e și încremenirea tâmpă a încântării de sine...