Te recompun din amintiri,
ca pe-o fotografie ruptă,
și-n mine se dă o grea luptă,
să te păstrez, dacă te voi lipi,
așa, tăcută,
ca pe-o icoană sfântă,
în miezul inimii,
sau să te scot afară,
oricât de rău o să mă doară,
să mă eliberez de o povară,
și zi de zi repet cu-ncrâncenare
această încleștare,
de care sunt când doborât,
când simt că mă înalț de la pământ,
și-n felu-acesta-mi trece timpul,
văzând cu ochii cum scade nisipul
din clepsidră
și firul vieții cum se subțiazătot mai tare,
ca firul de păianjen ce atârnă-n grindă,
care-ar putea să fie rupt chiar și de-o rază de soare