putem numi asta dragoste

putem.
nimic nu e imposibil atîta vreme cît imposibilul are un nume, o definiție
e clar că cineva știe ce e și l-a atins. la fel și himera, la fel și nimicul
la fel și dragostea. mai citiți o dată marquez, dacă nu credeți.

sunt nebun, nu pentru că te pierd, ci pentru că te descompun
și te fac tot mai frumoasă, de fiecare dată rămîne mai puțin din tine
ce nevoie am eu de acele părți secrete, ce nevoie am
de viața în care nu sunt, nu particip, ce nevoie am de serile tale în compania
altora, eu te vreau a mea și sculptez, dau la o parte din tine ce nu-i al meu
și uite așa te pierd, că fără ce nu-i al meu nu mai ești tu, sunt doar eu

și nu mai știu dacă putem numi asta dragoste.
dar putem numi asta, dragoste,

iau imposibilul în brațe și mă întind cît e el.
iau limitele și le mut către infinit și pun ceasul să sune
cînd infinitul a ajuns la el acasă. ești undeva în lume, îmbrățișată și
urmează sărutul , doar un fior, ceva scurt, trecător, un vînt zburdalnic
face să îți intre o șuviță în ochi, semn că mai sunt

și chiar dacă sărutul continuă, chiar dacă paharele se umplu, eu știu că sunt.
putem numi asta dagoste?
putem.


atmosfera

uneori respir repede, de două ori într-o respirație, cum ai ajuta pe cineva
un cerșetor sau un om în panică, donez sîngele care nu-mi trebuie
îl păstrez doar pe cel care te conține pe tine
și fac corăbioare din poeziile mele și le pun la canal
cam asta a fost iubirea

îmi ating penisul ca pe un pisoi care s-a mîngîiat de tine
aproape că se topesc geamurile de la căldură și eu îngheț într-o amintire
ajung doar cu gîndul în universul tău și acolo sunt stingher că ai plecat deja
pe urmele altei caravane conduse de un bărbat cu păr pe piept
și din ochii mei cad corbi care nu mai știu să zboare

în atmosfera asta e doar scîrțîitul unui scrînciob care se învîrte imaginar
rotit de imagini trecute și copii inventați
pe care vopseaua crapă cum îmi crapă ochii atunci cînd uit și se fac
acele mărgele de sticlă cu iris care cînd se prăbușesc pe scări
pronunță numele tău

încep să uit ce lumină avea luna pe balcon și ce intensitate avea vîntul
cînd îți trecea prin păr și apoi făcea din mine o perdea care tremura
cum îți sărutam umărul de parcă aș fi luat viață cu paiul
stau și mă întreb de ce inima își face singură vînătăi
cum ar boxa singură împotriva ei și ar vrea să piardă

te văd, crești, deflorezi în lumina nopții, ai rădăcinile într-un bărbat și înflorești în altul
picioruțele tale calcă apa pînă se face smirnă, urci pe ea pînă se aud ecouri
ca pink floyd la pompeii, acum atmosfera devine atomică și în sfîrșit
pot nota pe fiecare nucleu o literă, ca atunci cînd inspiri
să tragi în tine grija mea, și o scurtă scrisoare de dragoste

am să mor atît de singur și atît de departe de tine încît în jurul meu
nu vor cînta nici păsări, nici nu va ploua
luna va fi ascunsă de nori și groparul beat, vor cădea trei frunze
cum cad ochii tăi pe alt bărbat
și mă voi așeza în sfîrșit să fumez o țigară cu dumnezeu,

nici nu știu ce să-i spun, el n-are țigări, am doar eu.


tu ești fecioara mea maria

mai frumoasă decît fecioara maria, mai femeie decît femeile și mai feminină
decît luna, și chiar dacă nu te numești maria și nu mai ești fecioară
tot fecioara mea maria ești, pentru că la tine mă rog
să am somn, să visez pridvorul unei case în care mă aștepți
cu o pîine caldă dacă am să vin viu, cu un cuțit să mă mai omori o dată
de mă întorc mort, oricum, fotografia ta e singura icoană din casă

cînd mă lovesc de mobilă și degetul mic doare ca naiba
știu că mă dojenești, cînd mă simt atît de singur știu că nu mă mai privești
îmi aprind o țigară și trag și fumul din plămîni îmi pare o clipă respirația ta
buzele pe filtru parcă vorbesc cu jarul și-l aduc tot mai aproape să simt că mă arde
așa cum și prezența ta arde, dar prefer să fiu topit de căldura ta
decît să îngheț în absența ta

visez uneori că mi se lungesc mîinile pînă la nori și îi pipăi, îți modelez trăsăturile în ei
apoi mi se lungesc inexplicabil și grotesc buzele și te sărut și apoi
trag norii în piept cum te-aș respira, uite așa aș fi mereu cu tine
ca bunicul meu cu glontele lui în piept, să fii tu descîntecul meu de deochi,
tu ești fecioara mea maria, cînd deschid ochii privesc prin ochii tăi în mine
cum te privești tu în oglindă și te admiri goală

îmbrăcată în făclia ochilor mei, înconjurată de cerul senin al ochilor tăi
lipită de rănile mele cum ai asculta muzică, așezîndu-mi obrazul pe sîn
în timpi ce-mi coși aripile să nu mai zbor, să fiu al tău, un simplu om cu inima zburătoare
tu ești fecioara mea maria și îmi deșiri chipul ca pe un ghem în labirint
și eu te urmez ca o umbră, eu pun palmele înaintea pașilor tăi să simți că ești mereu îmbrățișată
tu mă naști ori de cîte ori viața învinge și sufletul meu a făcut scurt-circuit.



fantoma

îmi pierd nopțile numărînd în gînd
de cîte ori te-aș ridica în slăvi în patul acesta
cu toate că poate nu va fi niciodată

mă ghemuiesc apoi într-n colț și stau acolo ca pe coji asscuțite de iubire
și aștept să se facă ziuă, să știu că ești vie și ai program
în timp ce eu înlocuiesc tatăl nostru cu dragostea noastră

visez cum îmi îmbrățișezi penisul ca pe un pluș
visez cum îți lipești buzele de gura mea și adormi drogată te iubire
îți plimbi mîna pe umărul meu cum ai desena o traiectorie a lunii care apune peste un cimitir

și peste somn îți tragi un văl de dragoste pe față
de parcă ai cere să fii dezbrăcată de el și pătrunsă
de ceva atît de real încît tații încep să învie și culeg struguri care le înroșesc buzele

te lași cuprinsă de brațele mele, luna tocmai și-a înghițit partea întunecată
tu mi-ai înghițit limba cum ai învăța să-mi vorbești dragostea
dacă aș aprinde acum o țigară, la prima scăpărare

aș putea privi în ochi fantoma nevăzută