Pe firul timpului, tăcut,
Am semănat cuvânt și gând,
Sperând că-ntr-un colț nevăzut,
Va înflori ceva, rămânând.

Nu-s stea pe cer, nici vânt în zare,
Dar am fost suflet, am fost dor,
Și-ntr-un vers, o întrebare,
Las o urmă, un fior.

Poate mâine, poate-n ani,
Cineva va citi ce-am scris,
Și-ntr-un colț de gând străin,
Va simți că n-am fost vis.

Să rămână, fie și puțin,
Un ecou din ce-am trăit,
Pe o pagină, pe-un destin,
Ca să știu că n-am pierit.