am întâlnit-o după mult timp
zdravănă
albă ca o tânără năpăstuită
cu zâmbetul știut

mergeam în cotidian cum ai șterge timpul cu o gumă proastă
erau patruzeci de grade sub pălărie
fundele tremurate de briză
îmi măturau ceafa de sudoare

durerea era sub rochia de bumbac
ca o inimă care a încetat
mama își ducea fiul la groapă

medicul îi spusese că dacă mai urma un infarct
avea să trăiască lângă un paralizat

nici măcar nu purta doliu
atât s-a bucurat de moartea subită
să aprinzi o lumânare e ușor
mai greu să declari un mort și
să-l duci în locul cu verdeață

era singură
s-au dus între farfurii zburătoare fiica soțul băiatul

zâmbea când spunea că trebuie să arunce oalele mari
transpiră intens lipsa alor săi la 40 de grade
briza o mai liniștește
dar singurătatea