Cenușa bea o pasăre din mine
Pe când de îngeri sunt pe mare ouă
Și steaua-mi și cu luna, amândouă
Pe valuri trec cu vorbele puține.

De veșnicie parcă vine-o rouă
În nemurirea care-mi aparține,
ÃŽn codru-aproape haiducesc hermine
Pe când cu grea mirare îmi tot plouă.

În miez de taină urc o întrebare
ÃŽn umbre reci, sub ziduri ce sunt moi,
Uimirii mele-aflându-mă-n turbare.

Nocturn se zbate zarea în strigoi
Și-a ta interogație nimb are
Iar spre a ține cer ți-s umeri goi.