Poate că iubirea
nu e ceea ce credeam.
Nu e fluturi în stomac,
Nu e cântec,
Nu e „te iubesc” spus la timp.

Poate că iubirea e o poartă,
O fisură a realității,
O buclă în orizontul clipei,
Prin care Dumnezeu
mai intră din când în când printre noi,
fără să-L putem vedea.
Printr-o atingere,
Un oftat,
O mână care nu pleacă
Atunci când toate celelalte au plecat.

Poate că iubirea
e felul Lui de a-și aminti
că a fost om.
Că a iubit, că a plâns.
Că a sângerat.

Poate că iubirea e
vocea Lui,
ascunsă într-un „mi-e dor”,
într-un „iartă-mă”,
într-un „mai stai”.

Poate că atunci când
iubim până ne doare,
nu suntem nebuni,
ci aleși.

El vine.
Încă vine,
Printre noi, prin iubire,
Tăcut.