spărgând burta iubirii noastre
intram într-o dragoste mai mare
o spărgeam și pe aceea
și deveneam divin de îndrăgostiți
aveam șapte degete la mână,
Dumnezeu se odihnea în palma noastră
ca într-o duminică,
cu cele șapte degete ne atingeam spre a ne vedea
că ochii ne erau plini de-ntuneric,
ni se desprinseseră retinele
și fugiseră în ochiul minții,
singurul care îl putea pipăi pe Domnul

aripile noastre erau zidite în ceară,
ni se topeau sub soarele sărutului
după ce ne desprindeam buzele
zburau de pe ele cuvinte
le prindeam din zbor ca pe niște muște,
le rupeam aripile,
le-așezam în caiete,
caietele acelea cu povestea iubirii noastre

Sisif ne pândea din umbră,
să urcăm pe muntele zadarului
pietroiul despărțirii de noi,
e zadarnic să credem că ne vom despărți vreodată
deși zidirea aceasta se va face
prin venirea doamnei în negru

cât viața ne umple sângele
cu vinul luminii lui Crist
îndrăznim să credem
că ne vom iubi și Dincolo,
trăind prin Mântuire
probabil vom avea o viață fără atingeri,
palmele ni se vor topi în morminte,
ne vom iubi cum aerul iubește,
fără de trupuri
cunoscând întregul ghem al firului Ariadnei,
speranța va fi prea puțin,
vom avea certitudinea unirii prin duh,
Mărul va face implozie în Șarpe,
Dumnezeu ne va vorbi frumos,
cu poezie în glas
și noi vom fi respirația lui Adam și Eva,
în paturile unui Amor
glăsuind brâurile noastre aeriforme,
intrând unul în altul vom naște
îngeri