ce simțeam
cum se jucau cuvintele
în palma ta
cum spaima se plimba
printre clipe
spaima că s-ar putea
să vii dezlegând trecutul
ca pe un câine
ademenind prezentul cu
gustul cumplit al
vieții
nedumeriri înveninând aerul
poluând
m-am născut din miezul
tristeții
car după mine o
cochilie din visuri
în care mă ascund
când mă lovesc de realitate.