Uneori,
tăcerea nu fuge —
ea se așază
între două gânduri,
ca o frunză căzută
între pași care nu se mai întâlnesc.

Uneori,
iubirea nu spune nimic —
doar stă acolo,
ca un câine credincios
la poarta unui suflet
care nu se mai deschide.

Uneori,
plecarea nu se vede —
e un pas pe dinăuntru,
o retragere blândă
dintr-un loc
unde nu mai e loc.

Uneori,
o lacrimă e doar un gest —
o formă a luminii
care n-a găsit
alt drum
să iasă.

Uneori,
zâmbetul doare —
pentru că e ultima formă
de apărare
a cuiva
care se rupe încet.

Uneori,
nu uiți —
doar trăiești
peste ce te-a durut
ca și cum
nu mai doare.