Singurătatea îți vine din trecutul ce nu poate fi iertat?
Din colțuri reci, unde cuvintele nespuse s-au pietrificat?
Din greșeli ce dor mai tare decât orice lipsă?
Din gesturi care nu se mai întorc?
Din porți încuiate pe dinăuntru...?
Acolo stă tăcerea care nu te lasă să adormi?
Acolo își fac cuib amintirile care rod,
și orice mână întinsă pare prea departe,
când tu ești zidul care nu mai cade...?