Pe banca unde împreună așteptam
Să rămâi, deși știam că ai să pleci,
Nu m-am mai așezat niciodată.

Nici nu îmi mai amintesc cum era.

Tot ce știu e despre cum priveam
Cerul ca fruct copt ce urma din ram
În gol de pământ să se înrădăcineze,
Să crească în carne din interior
Nouă ca din floare un fruct.

Acea încarnare ce ne ține împreună
Când de mult nu mai suntem.

Ca atunci când stăteam așteptând
Și părea că nimic nu se mai schimbă,
Deși știam că urma să pleci
Și totul devine trecut.

Pe banca unde împreună imaginam
Amintiri ce nu le închipuiam
De atunci n-am mai stat.