Oglinda apei e cerul,
Ce poartă în priviri efemerul.

Când, în adânc o privești,
Adâncul ei în ochii tăi
Din adâncuri cresc.

Cerul, ca focul,
Într-o firidă rămâne.

Nu are cine să vadă
Cum din lumea înaltă
Își înrădăcinează lumini
Din propriul tăciune.

Asemenea lor, noi,
În afara lor și a noastră,
Tu, cea de cealaltă parte,
Eu, de partea aceasta,
Înflorim fereastră.

Înrădăcinați în glastră
Privim către astre.