încet
fără grabă
târăsc după mine
ca pe o neputință dezbrăcată de oase
zilele încercănate
supte de vlagă
nopțile la fel de grele ca pietrele de moară
plictiseala asta râncedă
miroase a moarte
hoiturile clipelor putrezesc
în cimitirul minții mele
nu există nicio cruce
Freya
încep sa cred că
tu n-ai existat niciodată
deși
uneori
când umbrele-mi închid
pleoapele arse de coșmaruri
mă ții de mână
ca și cum aș fi ultimul tău păcat
ca și cum ai fi o fericire imposibilă
îmi pătrunzi
dincolo de măști
dincolo de carne
dincolo de șoapte
nu vreau să mă trezesc
știu că sufletul ăsta
a murit cândva
în altă viață
odată cu tine

6 iunie 2014