voi mai arde o vreme în jarul lumii
zvârlind câte-o scânteie de suflet spre cer
ocheadă şireată ţipăt râs sau vaiet mocnit
fără gând de-a sări în ochii tăi viaţă
cât de cât atenţia ta să ţi-o cer
pentru că zilele mele din stoc
rămas-au puţine
nu buşteni ci găteje de foc

multe puţine să ştiu n-am de unde
dar una şi bună o ştiu
pleca-voi cu ultimă scânteie la cer
să-i mulţumesc Tatălui că m-a lăsat
să ard cenuşă să fiu
în numele Cuvântului Fiu
şi nu pe pământ putregai...