Moartea va veni ca o femeie
îmbrăcată poate în blugi și tricou,
cu părul tuns scurt,
ca iarba de pe gazon,
sau într-o rochie albă, ușoară,
despletită, ca o fecioară,
dar cu fața roasă de viermi,
până la os,
atât cât să nu o mai recunosc,
cerându-ți doar trupul,
nu și sufletul, care va fi atunci aruncat la gunoi,
ca un veșmânt total nefolositor,
iar întâlnirea va fi asemenea unei îmbrățișări, reci,
dăruită pe veci
și tu vei continua să exiști
decât în atomi,
dispersat, prin te miri unde,
în vremea aceasta, sufletul
se va ascunde
și mai adânc
în pământ
sau în cer,
tânjind după el
necontenit,
până ce infinitul se va fi sfârșit
și voi vă veți regăsi iar,
formând împreună un întreg,
pe care nimeni nu-l va mai putea despărți,
sau nu vă veți mai reuni niciodată,
în cazul în care moartea aceasta nu va mai avea niciun capăt