Nu am mai scris demult
și timpul trece.
Mă simt uitată
de un veac sau două
pe un raft de amintire.
Și parcă nici tăcerea nu mai poate
să strângă litere pierdute-n drumul vieții.
Tot simt cum șoaptele ascunse-n ploape,
se dezlănțuie.
Îmi strâng din gânduri,
călător fiind
și nu aud cum mâna tremură de dor
de-a scrie.
Nu știu pe unde m-am ascuns de poezie,
cândva zideam un templu de cuvinte,
un dans de sentimente puse pe-o hârtie,
timidă între poeți.
Nu am scris demult
și timpul trece
în altă lume de dorințe.