coasta pe care urcăm la pământ roșu și mușețel
adăpostește o femeie tânără surpată de fel de fel necazuri
într-un adăpost cum nu au mai fost pe la noi
de când țăranii aruncară întunericul din bordeie peste cer
și semănară stelegrâu cu poalele și cu căușele.

cerul aprins se scurge peste pământul roșu-uscat și peste arnici,
alb gros și păstos ca aracetul în care prindem furnici –
fugise femeia din orașul vecin, din maternitate;
o găsirăm goală, înecată sub coastă în lapte.

noi ne ocupăm de-a împușcatea și miuța cu
ochiul director și piciorul de dribling –
când stângul, când dreptul
sunt schimbările copilăriei și ale adolescenței, feeling-uri;
sau de admirația pentru fata
cosânzeană, apoi pentru cele
brunete. Sau, ololo! Liza, roșcata,
cu părul cel mai lung dintre iele!

nu am fi ghicit din astea, din adresele noastre de cvartir,
de fapt, alergam cu întreaga viață între biserică și cimitir.