sunt petecul umbrei mele
ce nu mai poate fi folosit la nimic
nici măcar la peticitul umbrei
celorlalte lucruri
care au fost
și nici nu mai pot
să reproduc
din spațiul prin care am trecut

nu-i bai, zic...
umbra mea, destul de fragilă,
sângerează
tăcută
se îndreaptă înspre apus
să-i mângâie pe cei care au fost
tot câteva umbre
plecate demult
și de întors nu s-au mai întors

aș vrea să le ating
și să rămân
petecul umbrei mele
dar simt cum
mă afund tot mai adânc
într-o noapte
sub un cer petecit cu stele