în întunericul ochilor lui se ascund
șerpi adormiți
și căprioare care privesc
cum ninge.
îl strâng în brațe, iar părul său lung
câteodată pare
fânul în care s-a-ncălzit iisus.
totul e tăcut în acest anotimp
prelungit prin pieptul meu.
nimeni nu îndrăznește
să aprindă focul în case
și doar câteva vulpi uriașe
foșnesc adesea-n mine
căutând de mâncare.

albul e atât de înalt peste tot,
că am pierdut drumul spre casă.
privesc constelația capricorn
ce pulsează odată cu inima lui
și fericirea mea pare
o statuie din lacrimi.

nu va ști niciodată
că de când l-am cunoscut
ori de câte ori deschid ochii în noapte,
pretutindeni
e iarnă -

mereu
iarnă