Ca despletirea cozilor unei fecioare, vântul
Din labirintul punctiform de ierbi,
Învins de-ncetinirea clipei, sterp, pământul
Răpus parcă sub ploapele de cerbi.

Miroase-a dimineață-n praful unui flutur,
Murind, umbrar peste semințe
Din care lacrima prelinsă ca un murmur,
Va naște iar, aceleași neputințe.

Rămâne-va doar focul boabelor de strugur,
Să-mi amintească locul tălpilor, răcit,
Și degetele, mugur lângă mugur,
Transcrise-ntr-un cearșaf neprihănit.

Mă hăituie zdrobirea, nemireasă,
Tăișul din trădarea revenirii,
Din hăul plin de dinți, fața-mi nerasă,
O ștersătură doar, iluzia iertării.


©Romulus Câmpan-Maramureșanu